Este animozitatea asta ciudată dintre banda cu supereroi și banda alternativă, dar nu orice fel de bandă alternativă după cum o să vedem, iar eu sincer nu o înțeleg. Adică pot vedea lucrurile un pic din perspectiva fanilor benzii cu supereroi, ei neavând atitudini foarte puternice față de banda independentă, pe când unii reprezentanți ai acesteia din urmă sunt extrem de vocali împotriva mainstreamului american și nu din motive foarte bine întemeiate. Văd mereu benzile independente asociate cu ideea de adult, iar treaba asta mi se pare tâmpită dintr-o pletoră de motive. Și mereu același tip de bandă este adus în discuție. O bandă alb-negru, cu o poveste de tipul ”slice of life”, relativ asemănătoare cu filmul european de artă în principii estetice.
Dar revenind la motivul pentru care ideea de a asocia banda alternativă cu ideea de maturitate, în opoziție cu banda cu supereroi. Să ne uităm un pic la lumea filmului și la niște filme care au luat sau au fost foarte aproape de a lau Oscarul. Și mă folosesc de Oscar nu pentru că ar fi un premiu care atestă în mod deosebit calitatea, ci popularitatea în rândul adulților și tinerilor, filtrate un prin niște ochi critici. Inglorious Basterd, District 9, Avatar, Slumdog Millionaire, The Curious Case of Benjamin Burton, There will be blood, No Country For Old Men, Babel, The Departed, Sideways, The Aviator, Lord of the rings(!), Chicago, A Beautiful Mind, Moulin Rouge, Gladiator, Crouching Tiger, Hidden Dragon ș.a. Niciunul dintre filmele astea nu este un film de artă în adevăratul sens al cuvântului...și totuși sunt filme bune. Multe dintre ele sunt filme epice, grandioase, cu drama exagerată, își manipulează audiența, prezintă un interes sporit pentru cursul narațiunii, lucruri pe care nu le-ai vedea în M. Drive, 2001 sau Persona. Povestea, atmosfera, personajele din filmelea astea ar putea să fie foarte ușor transpuse într-o bandă desenată cu supereroi sau apropiată de una(am impresia că se fac după Avatar), dar imposibil într-una alternativă...pentru că nu ar mai fi alternativă. Dau exemplul acesta pentru că unul dintre motivele pentru lipsa respectului față de banda desenată, sau pentru vânzările în declin, este banda mainstream, deosebit de imatură.
Punând semnul egal între matur și ceva ce nu pot să descriu decât prin minimalism, înseamnă să pui echivalent între pueril și spectaculos. Dar după cum am văzut mai sus, foarte mulți adulți preferă spectacolul. De asemeni, în contextul acesta adult denotă ceva pozitiv, iar copil ceva negativ. Ceea ce în mod cert este una dintre cele mai mari idioțenii care s-ar putea debita vreodată. Alice in Wonderland, Călătoriile lui Guliver, Un Lun Dun, Caroline, Graveyard Book(nu degeaba îl amintesc pe Gaiman) sunt considerate cărți pentru copii sau pentru tineri adulți și totuși sunt deosebit de inteligente și de bine scrise, astfel încât și un adult se poate bucura de ele, poate chiar mai mult decât un copil.
Tot trântind porcăria asta de idee de benzi pentru adulți, părerea mea e că se alienează cititori și nu se acumulează. Nu scapi o populație de preconcepții fluturându-i în față un desen din trei linii, povestindu-i o poveste care pare al dracului de seacă și zicându-i că-i pentru oameni mari. Făcând asta realizezi două lucruri: atragi un segment foarte redus care probabil că ar fi cumpărat cartea oricum de dragul noutății, alienezi segmentul juvenil căruia îi imprimi o opinie de genul ”Dacă astea sunt benzile bune nu vreau să le văd pe cele proaste”. Nișa de peste 30 de ani oricum nu o influențezi pentru că a căpătat deja destul de multă inerție în opinii încât să nu fie influențată de o serie de plângeri pe un blog. Ba chiar, s-ar putea să îi îndepărtezi și pe cei care pot să fie atrași, pozând în victimă și oferind o impresia foarte prostă asupra situației, prezentând un număr foarte mic de benzi cu care intenționezi să antagonizezi un întreg leviatan cultural.
Și totuși, dacă Persepolis, Ghost World, ACME Novelty Library sunt benzi alternative și sunt folosite pe post de vârf de lance în încercarea adevăraților artiști de a străpunge ceea ce se face în mainstream, atunci cum rămâne cu Parker: The Hunter, Conan, Phonogram, Casanova, I Kill Giants, We3, League of Extraordinary Gentlemen, alea două benzi bune de la Crossgen, Kabuki, Local, Bone, RASL, Echo, Hellboy, Sandman și încă foarte multe la care au lucrat oameni foarte fericiți să facă benzi cu supereroi(mulți dintre care au avut posibilitatea să facă benzile alea tocmai pentru că au scris înainte benzi cu supereroi), unele publicate de companii care au benzi cu supereroi. Și știți ceva, de toate am aflat nu de pe portaluri dedicate benzilor alternative, ci benzilor în general, cu ceva mai multă atenție acordată benzilor din mainstream. Iar dacă studiezi asemenea portaluri, citești comentariile acolo unde sunt, o să vezi discuții foarte litarate, cordiale și bine închegate, astfel încât o să îți dai seama că oamenii care citesc benzile alea sunt inteligenți și cu oarece cultură. Sincer, nu văd prin toți interneții decât la TED Talkes schimburi de replici mai inteligente între useri, ca pe Comics Should Be Good(acum nu ar fi un moment prea bun să îl verificați pentru că sunt speriați toți de schimbarea costumului lui Wonder Woman și îi analizează și răsanalizează implicațiile).
Banda cu supereroi nu este nici măcar un gen, tipul poveștilor, arta, atmosfera și personajele variind enorm între titluri. Poate fi amuzantă(Deadpool, Power Girl), complexă, mult prea complexă pentru binele ei(Moore, Morrison și Casey în primul rând),poate fi sci-fi(Fraction și Ellis) poate fi hard-boilled/noir(Brubaker, Bendis, Rucka) poate fi high-adventure(Thor, Hercules)poate să emoționeze, să bucure și să informeze la fel ca orice altceva. Da, poate să și enerveze. Nu neg faptul că sunt o grămadă de benzi incredibil de proaste, dar nimeni nu va fi mai crâncen în dizolvarea lor, dacă o merită, decât comunitatea benzilor cu supereroi. Și dacă nu se ocupă ei, de asta sunt eu aici. Iar faptul că asemenea benzi se fac derivă din numărul imens de titluri care se scot, dar și din cei care le cumpără. Pentru că sunt mulți oameni lipsiți de gândire critică. Și asta nu e numai în lumea benzii desenat: Avatar – Gross Revenue $2,730,105,747, District 9 – Gross Revenue $204,838,037.
Lumea benzii alternative critică mainstreamul pentru că face ceea ce ar trebui să facă: entertainment. Oferă ficțiune de tip escapist, cel mai căutat tip de ficțiune după cum se vede din încasările filmelor și vânzările de carte. Banda alternativă trăiește o iluzie, cum că publicul larg, publicul consumator, dorește povești impregnate cu sensibilități artistice, dorește opere reținute și realiste și nu ajunge la ele din cauza mainstreamului care pângărește ideea de bandă desenată. Ceea ce în mod evident este fals. Încercând să se diferențieze tot mai mult de mainstream, banda alternativă se izolează, sporește animozitățile dintre mainstream și indie și nu face decât să dăuneze industriei.
Banda desenată americană nu a căpătat atenție decât în momentul când banda cu supereroi a suferit oarece transformări cu DKR și Watchmen. Printre cele mai premiate benzi atât înafara cercurilor bedeistice, dar și în interiorul acestora se află The League of Extraordinary Gentlemen și Sandman(care din câte știu este singura bandă americană care să câștige premiul pentru scenariu la Angoulême). Deci dacă acum putem considera Persepolis drept literatură(lucru cu care nu sunt de acord din varii motive) sau ne putem plânge pe bloguri despre cât de nașpa e că supereroinele au țâțele mari și că de asta nu cumpără mai multe fete benzi desenate, sau putem să ne certăm în ce măsură se pot considera operele lui Morrison și Moore drept posmoderniste, iar toatea astea cu maximă seriozitate și fără să fim luați în râs, lucrurile astea se datorează în foarte mare parte mainstreamului. Iar în loc ca alternativa să îl antagonizeze pe de-a-ntregul într-o atitudine care mie mi se pare vădid ignorantă și snoabă, ar putea să se obosească să își granuleze un pic atitudinile.
Știu că scopul alternativei este să se opună mainstreamului, dar nu cred că prin sabotarea reciprocă este calea.