Cum am început să citesc benzi desenate

ce mai fac copiii? mama-soacra-i bine? ce vreme frumoasa!

Cum am început să citesc benzi desenate

Postby Engineered » 26 Jul 2010, 13:06

Când am scrie recenzia la Scott Pilgrim m-am gândit că ar fi un gateway-drug bun pentru a citi benzi desenate, așa că m-am gândit să descriu un pic călătoria mea spre mediul acesta.

Deși mi-a plăcut până la manie seria animată Batman și cam toate animațiile de la DC, nu cred ca desenele acelea să fi jucat un rol foarte important pentru mine, cu toate că Batman este și zilele astea unul dintre personajele mele preferate.

Sunt lucruri care m-au făcut să fiu interesat de banda desenată americană și trebuie să recunosc că au reușit asta prin manipulare. Cred că totul a început cu primul Spider-Man de la Activision, joc care oferea ca bonusuri coperți pentru diferite benzi Spider-Man, benzi care lăsau clar să se înțeleagă că povestea pe care o experimentam în joc sau în serialul după care era inspirat, nu era cea adevărată. Era o regurgitare a materialului adaptat. Era o poveste la mâna a doua. Iar lucrul acesta continua cu fiecare joc Marvel, lăsând mereu să se înțeleagă că jocurile, serialele, totul era un demo pentru un univers mult mai vast la care nu aveam acces. Iar această alienare mi-a mărit curiozitatea pentru banda desenată și în același timp m-a îndepărtat de celelalte adaptări care păreau să mulțumească atât de multă lume. Pentru mine era ori materialul original, ori nimic altceva. Am realizat că benzi desenate nu înseamnă numai supereroi când am văzut Sin City, care la vremea respectivă mi-a plăcut la nebunie și care își publiciza aproape cu nerușinare materialul sursă. Aceași dorință a materialului original m-a împiedicat până recent să vizionez 300. După ce am descoperit Wikipedia am început să-mi hrănesc curiozitatea citind despre evoluția universului Marvel și despre diferite personaje din el.
Mai mult sau mai puțin în paralel se întâmplau două lucruri:

1. Ceva similar se petrecea în mine cu anime/manga. Din fericire volumul de anime la care am avut acces a fost mult mai vast, iar legătura dintre anime și manga este mult mai ușor de stabilit. Când ceea ce îmi oferea televizorul nu era destul și am căpătat o conexiune mai țeapănă la internet, am aflat că pot să vizionez/descarc episoade noi de la serialele mele preferate din...eter. Datorită legilor din japonia asupra copyrightului manga este mai ușor de pirtat și am trecut la citit manga din aceeași dorință de a ajunge la materialul sursă, la rădăcina poveștii, să îi sorb esența nediluată(după cum știți, animele sunt umplute de fillere enervante ).
2. Eram oarecum frustrat din cauză că multe dintre jocurile mele preferate aveau diferite spin-offuri sub formă de bandă desenată, spin-offuri care continuau sau lărgeau povești pe care le iubeam. În primul rând seria Legacy of Kain și Advent Rising. Tot pe acolo se numără și curiozitatea pentru Sandmanul lui Neil Gaiman, a cărui proză îmi plăcea destul de mult la vremea aceea.

Cred că vă puteți imagina ce s-a întâmplat când nici măcar povestea regurgitată de pe Wikipedia nu îmi mai putea satisface curiozitatea.

Sincer să fiu nu știu care a fost cu adevărat gateway drugul meu, deși sunt destul de sigur că prima bandă pe care am citit-o a fost fie Civil War cu toate spin-offurile și tie-inurile de la ea fie World War Hulk. A urmat apoi o pauză în care m-am reîntors la manga..., până a apărut Sandman. Pe acesta l-am citit intercalată cu Dark Knight Returns și Arkham Asylum, Deadpool, Knightfall, Marvel Zombies, seria lui Morrison la Batman și Ultimates.

Benzile care m-au cimentat cu adevărat în mediul acesta cred să fi fost Sandman, Transmetropolitan, All Star Superman și Black Hole fiecare fiind un drog portal către un nivel din ce în ce mai adânc al lumii benzilor desenate, dar și al artei în general.

Nu ezitați să descrieți propria voastră călătorie spre lumea asta.
User avatar
Engineered
 
Posts: 353
Joined: 03 May 2010, 00:16

Return to Generalitati

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest