De abia acum am văzut și eu 300. Înainte să vorbim despre film, câteceva despre bandă. 300 a lui Frank Miller și Lyn Valrey a fost o bandă destul de ciudată. Cred că e singura bandă unede numele coloristului să fie menționat cu aceeași tărie cu cel al scriitorului și al artistului; lucru care până la urmă mi se pare normal și ar trebui făcut mai des. Apoi, are un format foarte rar întâlnit, mai asemănător cu cel al unei cărți de colorat, sau al unei cărți de povești ilustrate. Și într-un fel asta și este. Apoi, paginile sunt construite în general prin suprapunerea unor panori micuțe peste o imagine mai mare, aproape cât toată pagina. Bănuiesc că dată fiind explozia de double-page spreads din anii 90, Miller a simțit că trebuie să arate industriei cum se folosesc defapt. Pasul benzii este excelent, iar detaliul în care este construită lumea și în care sunt caracterizate personajele este uimitor dat fiind numărul de cuvinte scrise, asta mai ales din cauză că natura benzii desenate crează nevoia de analiză. În același timp cred că este și o reacție la atitudinea de continuă demitologizare a supereroilor, pe care a căpătat-o lumea benzii anglofone în acea perioadă și care nu a fost în totalitate oprită. 300, banda, pășește pe o linie foarte fină ce separă faptul istoric de legendă, dar o face într-un mod foarte inteligent, pentru că deși exagerările sunt evidente, nimic nu pare în totalitate neverosimil(înafară de aspectul și rolul Immortalilor). Deasemenea, banda a fost inspirată de un film; deci este evident că 300, filmul nu își avea rostul.
Nu numai asta, dar cred că Snyder fără să vrea a ales două dintre cele mai greu de adaptat în film benzi făcute vreodată și cred că singurul motiv pentru care nu a adaptat și Dark Knight Returns este lipsa unui actor potrivit rolului lui Batman. Din motive pentru care nu le înțeleg, Snyder exagerează și mai mult banda, făcând unele momente destul de puternice să devină apropiate de ridicol. Elimină aluziile la homosexualitatea spartanilor, introduce încă o scenă erotică și le intensifică pe cele deja existente, elimină trimiterile la lupta atenienilor pe mare. În bandă nu apăreau rinocerii, magicenii, trolii, iar Immoralii nu semănau așa de bine cu niște samurai și nici nu utlizau katane.
Cu toate astea, la cât de ridiculizat a fost filmul, la ce recenzii a primit, la media de 50 de pe Metacritic mă așteptam o la experiență durerosă, mai iritantă chiar decât Watchmen, filmul. Nu pot să zic că mi-a plăcut, dar m-a făcut să râd când trebuia să râd(și într-o scenă în care nu sunt sigur că trebuia să râd), prietena mea s-a simțit răzbunată când soția lui Leonidas s-a răzbunat(secvență inutilă de evenimente, dar finalizată ok), iar prima luptă a fost drăguță. M-a enervat CGIul și tot sentimenul de artificialitate pe care îl emana filmul, dar nu mai mult decât m-a deranjat în alte părți. Și până la urmă, faptul că trece peste linia pe care rămâne banda este o confirmare a naturii ambelor lucrări. Sunt legende, povești, basme. Și la fel ca orice basm transmis prin tradiție orală, suferă exagerări și modificări în încercarea de a întrece povestitorul de la care s-a preluat povestea. Miller este asemeni lui Dilios care aduce spartanilor o versiune glorificată, dar în esență veridică a luptei de la Termopile, iar Snyder precum un mândru spartan, dar nu la fel de bun povestitor, se laudă grecilor cu isprăvile semeției sale întinzând totuși coarda.
Și nu e atât că mă enervează faptul că a fost criticat filmul, ci criticile care i s-au adus. Lipsă de acuratețe istorică, subtextul homofobic, faptul că perșii au fost portretizați drept tiranici, superstițioși, androgianli și negri; faptul că personajele sunt unidimensionale(cea mai tâmpită critică posibilă, care arată destul de clar faptul că oamenii sunt au fost porniți apriori împotriva filmului).
Dacă deja nu e evident, o să o spun mai clar. Acesta este scopul poveștii ăsteia. Este un eveniment repovestit de către un narator nesigur cu scopul de a mitologiza lupta și implicit pe cei implicați în ea, spre a inspira întreaga comunitate din care face parte. Iar alea două personaje care zic mai mult de trei replici nu sunt unidimensionale. Au caractereristici care s-ar putea să nu placă, sau pe care s-ar putea să nu fiți obișnuiți să le vedeți în personaje atât de importante, dar asta nu înseamnă că au fost foarte prost construite. Sunt ceva mai greu de identificat în film dar sunt acolo. Leonidas este un rege războinic care vede idealul spartan de viață corodat pe de o parte de către superstiții și tradiții anacronice, pe de altă parte de influența hedonistă a celorlalți greci. Iar în imperiul Persan se regăsesc cumulate și amplificate tocmai aceste lucruri pe care le disprețuiște; speră ca prin sacrificiul și exemplul său să poată readuce zilele de ”glorie” austeră ale tinereții sale. Este un rege mândru și crud uneori, dar pragmatic și calculat.
Cred că în ultima vreme prea multe filme au abuzat de mesaje politice astfel încât în momentul în care apare un film lipsit de mesaj politic, comunitatea criticilor nu știe cum să reacționeze. Intenționat sau nu, este un film meta, un film postmodernist, pentru că adaptează servil o bandă meta și oarecum postmodernistă. Nu unul bun, dar sunt sigur că dacă l-ar fi transformat într-o trilogie de 11 ore, dacă ar fi fi scos sfârcurile feminine din cadre și ar fi pus niște frumușei în rolurile ”principale”, ar fi ajuns și 300 la Oscar.
