Se fac filme în Toronto?

[Engineered]

Chiar nu vroiam să fac asta, vroiam să tratez Scott Pilgrim ca pe un film de sine stătător, ceea ce poți face fără îndoială, însă fidelitatea sa față de bandă și relația pe care o are cu aceasta mă va face fie să fac trimiteri la recenzia mea anterioară sau chiar la banda în sine. Nu strică să aruncați de pe acum un ochi pe ea.

Dacă nu ai văzut filmul mergi și te uită la el acum(mă rog, nu acum. Când poți, dar vezi să fie cât mai curând), pentru că e amuzant, emoționant, inteligent, foarte bine filmat și toate clișeele pe care le pot spune. Dar doar pentru că sunt clișee nu înseamnă că ar fi false, poate doar că au mult mai puțină forță în a schimba opinii. Dacă ai fost vreodată implicat într-o relație amoroasă, mergi și te uită la filmul ăsta pentru că e una dintre cele mai nonșalante, lipsite de melodramă și adevărate reprezentări ale lor din câte am văzut pus pe celuloid. Dacă îți place muzica, ești într-o trupă și încerci să te faci remarcat, dacă te preocupă nișele culturale, mergi și vezi filmul. Dacă citești manga și îți plac animeurile, dacă pe la începutul anilor 90 te jucai Super Marios Bros și Sonic, poate chiar Zelda sau Final Fantasy (oricât)...mai bine citești banda pentru că aproape toate referințele la benzi și jocuri au fost convertite în altele pentru film sau chiar elidate. Dacă ți s-a părut că Inception a fost cel mai inteligent film al anului și nu l-ai luat ca pe o creație postmodernistă, atunci probabil nu o să-ți placă.

Povestea e aceeași din bandă. Scott Pilgrim este un ratat lipsit de slujbă care trăiește în același apartament, același pat chiar, cu cel mai bun prieten al său care întâmplarea face să fie homosexual. Scott este într-o trupă, nu cântă prea bine, spre deosebire de colegii lui nu prea îl interesează succesul. Se întâlnește cu Knives, o liceană de 17 ani pentru că de la ultima sa relație îi este frică de o legătură serioasă căreia să se dedice. O vede pe Ramona Flowers, o fată misteriosă, îi cade cu tronc și din greșeală ajunge să fie cu amândouă în același timp. Nu pentru că ar fi un tip rău, ci pentru că e leneș, vulnerabil și într-un fel, pentru că ține la Knives și nu vrea să o rănească. Pentru a putea fi împreună cu Ramona, Scott Trebuie să îi înfrângă foștii parteneri.

Cum am spus și data trecută, violența din cultura populară este de fapt o metaforă, o scurtătură pentru un anumit mesaj, însă cred că am uitat să menționez ce scop servește aici. Pe lângă referința evidentă la jocuri, manga sau ce vrei, când eroul trebuie să înfrângă o serie de personaje mai speciale pentru a avansa, cu toate semnficațiile care se pot trage de aici, în Scott Pilgrim, omonimul protagonist trebuie să se lupte pentru a demonstra, dar mai important, pentru a-și demonstra dreptul de a fi împreună cu Ramona, înfrângând caricaturile foștilor iubiți. În film totul este mai evident, poate pentru că din lipsă de timp rămân numai secvențele când se sugerează lucrurile astea. Și într-un fel cred că e mai bine, pentru că banda încercând să adâncească personajele, să le crească și dezvolte, slăbește acest aspect. Face povestea să fie mult mai puțin alegorică. În schimb în film, se simte cum Scott luptându-se cu ”foștii”, poate deveni el însuși unul.
Și mai sunt câteva lucruri care au beneficiat de traducerea pe ecranul argintiu. Muzica și viața artiștilor ocupă un loc important în bandă, însă în lipsa știiți voi, a sunetului, e un pic cam greu să lase același impact. În funcție de cât de multă toleranță aveți pentru indie, coloana sonoră poate fi sublimă sau abismală. Chiar și dacă ești imparțial, îți vă plăcea. Este energică, vie, simetrizează perfect acțiunea. Cred că este unul dintre puținele coloane sonore din care ascult înafara filmului. Și până la urmă trebuie să fie astfel, când aproape toate personajele sunt interpreți. Una dintre confruntări chiar a fost transformată într-un showdown muzical, ceea ce a conferit diversitate, dar și l-a făcut pe Scott să fie mai puțin pămpălău ca în bandă.

Însă cel mai mult a beneficiat de tranziție tocmai prin aspect.Povestea lui Scott Pilgrim, atât în bandă cât în și film este narată, neexplicit, chiar de către Scott. De unde toate înfloririle hiperrealiste. Însă spre deosebire de bandă, aici se strecoară și un pic de obiectivitate, ceea ce din nou, oferă un plus de densitate, echilibrând pierderea personajelor ceva mai rotunde din bandă, dar și găsindu-se o nouă sursă de umor.

Finalul, sau modul cum se ajunge la el, a fost schimbat destul de mult. Parte în bine, parte în rău și cred că aici e singurul loc unde hârtia cred să se fi descurcat mai bine decât pelicula. Binele întâi. Am deschis recenzia la bandă vorbind despre viața ca un joc video și principala diferență dintre un joc și viața reală: permanența acțiunilor noastre. Filmul, spre deosebire de bandă îl lasă pe Scott să-și retrăiască o porțiune din viață, să facă mai puține greșeli având noi cunoștiințe, ceea ce banda nu o face. Însă, din lipsă de timp poate, confruntarea dintre ultimul ”fost” și Scott în bandă are mai mult subînțeles și adâncește relația dintre ceilalți ”foști”, Ramona și Scott însuși, în timp ce filmul chiar dacă face asta, preferă mai mult să facă glume.

În încheiere, Scott Pilgrim vs The World este un film plin de energie, de umor dar și de emoții foarte vii, reale, chiar dacă sunt ascunse sub o mască de hiperealitate. Dar hei, pentru unii dintre noi, lumea oricum așa arată uneori. Și doar pentru că nu se ia prea mult în serios, are unele dintre cele mai amuzante glume de la Hot Fuzz încoace și cele mai bune scene de luptă de la Kill Bill, asta nu înseamnă că nu este nimic altceva ascuns acolo.

[IronMAN]

Abia așteptam recenzia ta pentru acest film.
În opinia mea Michael Cera era cea mai bună alegere pentru rolul lui Scott Pilgrim. Am reușit să văd filmul de câteva ori (HD chiar...), unul dintre cele mai bune filme văzute anul acesta (nu sunt fan Inception).

Felicitări pentru recenzie.

[Engineered]