Unul dintre motivele pentru care prefer DC lui Marvel este că au miniserii și romane grafice cu personajele mari, mult mai bune. Și da, calitatea poveștilor lungi de la Marvel este mai bună, dar prefer să citesc Sleeper decât Captain America, sau Powers decât New Avengers sau orice alt titlu de la Vertigo ori de la Image(ori o bandă, știți voi...bună). În schimb, îmi plac supereroii și se simte oarece satisfacție atunci când citești despre unul gata stabilit, cu istorie grea de decenii în spate. Problema este că îmi place și ca poveștile să fie închise, iar narațiune intrinsecă, fără să trebuiască să mai citesc tie-inuri și eventuri pentru a înțelege ce dracu se întâmplă pe acolo. Iar aici vin miniseriile de la DC. Kingdom Come, Justice, Arkham Asylum, Secret Origin, All Star Superman(tre’ să vorbesc cândva și despre asta) sunt doar câteva și merită toate. Batman Unseen, chiar dacă nu își merită neapărat locul printre cele menționate mai sus, este totuși una foarte bună.
Doug Moench a stat multișor cu Batman, dar asta este prima dată când dau de el. Și îmi place mult de tot. Unseen este un kistch. De la modul cum arată personajele, la poveste, la atmosferă, la serpararea benzii în capitole(partea bună este că nu sună deloc pretențios cum părea la Stan Lee). Dar este un kistch care place și care nu jignește, pentru că știe foarte bine ceea ce reprezintă. Fragmentat, nu este în niciun caz de prost gust, iar atunci când le pui la un loc zâmbeșit alături de creatori. Sunt bucăți din Nosferatu, suprapuse peste The Hallow Man care sfârtecă A Touch of Evil. Dacă îți place horrorul vechi și noirul te vei simți ca acasă aici. Dacă nu ai mai citit Batman până acum, e numai bun de început pentru că explică foarte bine personajul. Dacă ți se pare antipatic Robin, poți răsufla ușurat.
Cam ce se întâmplă? Un nene, Glass pe numele său, concepe un ser care îl face invizibil și înnebunește. Băieții răi din oraș nu prea se mai tem de Batman. Glass omoară oameni, iar Batman încearcă să găsească criminalul și se comportă ca un detectiv. De când nu l-am mai văzut pe Batsy să facă pe detectivul? Din Hush și nici atunci. Dark Victory cred. Poate vreo serie de-a lui Dini...
Atmosfera evocată de carte este foarte mistică, cu un Batman exagerat, aducând mai mult cu Orlok decât cu un supererou, mereu cu mantia pe mână în dreptul feței, încovoiat și umbrit. Și îmi place. Așa ar trebui desenat mereu. Dacă orașul ar fi fost ceva mai gotic, nu aș fi zis despre carte că e kitschioasă. Dar nu cred că ar fi fost la fel de fun. Și în același timp cred că sugerează cumva continua demistifiere a lui Batman din poveste, din moment ce răufăcătorii nu se mai tem de el. Așa ți-l poți imagina pe satelitul JLAului, în timpul conferințelor, cum ar trebui să stea într-un colț imitându-l pe Bella Lugosi și îi înțelegi situația.
Trezește în mine nostalgii pe care nu știu de unde le pot avea pentru perioade pe care nu le-am cunoscut și folosește concepte desuete, în moduri în care bunul simț dictează că nu ar trebui folosite, pentru a crea una dintre cele mai bune benzi cu Batman ale deceniului trecut și pentru a marca un bun început pentru personaj în deceniul în care ne găsim de abia la început.
