Ah, poveștile cu adolescenți și tineri adulți din cultura populară. În general sunt caste, curate, plăcute, cordiale, cu un antagonist nu foarte amenințător aruncat pe acolo din întâmplare. Se mai întâmplă să se strecoare câte ceva tragic, sau poate ceva care chiar să se apropie de realitate, dar acestea din urmă survin mult mai des dintr-un soi de osmoză culturală, când ceva consacrat transpiră în păturile mai superficiale ale conștiinței colective.
Apoi însă, este Black Hole.
Când am citit Black Hole am fost impresionat la un nivel personal, iar la terminarea ei m-am simțit exorcizat. Dacă v-ați îndepărtat destul de mult de adolescență nu știu sigur dacă experiența va fi aceeași, s-ar putea să vă deranjeze prea mult unele lucruri. Apare destul de multă nuditate, violența este chiar grafică și per total se întâmplă lucruri ciudate. Doar că nu sunt gratuite, iar până la urmă prezintă o realitate, chiar dacă exagerată pe alocuri. Este o bandă despre confuzie și teroare, despre monștri și acte de cruzime. Este o operă despre traumele care metamorfozează pupa grotească, diformă psihic și emoțional, numită adolescent, într-un adult.
Într-o suburbie a Seattleului anilor ‘70 începe să se răspândească printre rândurile adolescenților o boală venerică. Se scurge de la persoană la persoană, de la un tânăr iresponsabil la altul de parcă toți ar fi prinși într-un crud joc de leapșa. Boala nu este ca celelalte. Nu poate fi tratată și nu omoară repede. Nu te lasă încet la pat și nu te transformă în ceva inutil societății. Boala schimbă. Se manifestă diferit pentru fiecare persoană în parte și scoate din adâncul ființei toate dorințele reprimate, toate frustrările și temerile, punându-le în carne. Boala nu contează. De fapt ea era mereu acolo și se cheamă maturizare.
Burns cristalizează atmosfera grindhouseurilor atât de populare în acei ani. Nu atât a filmelor ce rulau pe acele ecrane, chiar dacă plătește tribut multor pelicule horror și SF, cât a ceea ce strângeau în jurul lor. Libido înlănțuit de un carnet de note, furie reprimată, aspirații stătute, deziluzionare mânjind întreg pământul. Totul pare curat și ordonat, dar nu sunt cuvinte pentru a descrie greața provocată de substrat. Rebeliunea înseamnă acolo fugă și abandonare. Totul este mort și insipid…infernal.
Este foarte mult negru în banda asta. Atât de mult, încât și lumina este sugerată uneori prin cerneală. Tușele puternice și grele încarcă banda, atmosfera, personajele. Închide esența, spiritul uman, puritatea într-o mare de smoală. Dualitatea este și ea puternică în bandă, iar Yangul câștigă. Este durere în carte. Multă depresie, mult jeg, multă slăbiciune și toate foarte intense. Dar nu sunt fără rost, nu exploatează fără rușine trăirile acestea. Boala vine ca o pedeapsă, ca o continuă morală a poveștii. Critică vidul, superficialitatea, obsesia. Critică falsul nonconformism, falsa iubire și falsa revoltă. Critică și judecă.
Ca majoritatea benzilor create de un singur om(exceptând poate Jinx, ceea ce arată că Bendis nu prea înțelege cu ce se mănânca forma benzii desenate), textul destul de restrâns se îmbină frumos cu arta, oferind cel mai intens efect posibil, dar și surprinzător de multă narațiune. Adepții semiotismului, sau oricine care pune preț pe detalii, va aprecia simbolistica încărcată a benzii. Forme asemănătoare se regăsesc aproape obsesiv în diferite obiecte sau personaje, acumulând din ce în ce mai multă semnificație, transfigurând banda la o a doua citire. Din cauza asta, dar și din cauza firelor narative multiple, în diferite momente ale acțiunii, totul se mișcă ca într-un coșmar regizat de Lynch. Structura vizuală de asemenea este impresionantă, punându-se puternic accentul pe simetrie și pe perspective duble asupra evenimentelor, ca în final să înțelegem că nu putem știi cu adevărat ce se ascunde în sufletul unui om. Tinde spre același efect remarcat în Watchmen, doar că mai evident și mai emoțional. Ne spune că deja e prea greu să strângem la piept propriile sentimente, vise și manii pentru a le mai purta și pe ale celorlalți.
Nu știu dacă va fi foarte lesne de găsit în format solid(în Seattle era un raft plin la Barnes and Noble, dar deh, doar e de-al lor) dar se merită oricum, zic eu. Um, niște repere totuși. Dacă ți-a plăcut Lanark, dacă îți plac filmele lui David Lynch, dacă îți place să colecționezi simboluri, dacă îți plac benzile desenate, cu atât mai mult trebuie să pui mâna pe ea.
