În primul rând ce e Planetary? O bandă în care Ellis analizează supereroii, dezlipind straturi culturale de pe ei și descoperind astfel tipuri mult mai vechi de personaje. Semănă un pic cu X-Files în ceea ce privește povestea. Cele mai bune numere sunt cele care nu au nicio legătură cu povestea de anvergură, ci prezintă câte o situație ciudată și insulară. Batman – Night on Earth este un asemenea episod periferic dar foarte interesant. În același timp, s-ar putea să fie și cel mai slab număr pentru că…nu are poveste. Nu se întâmplă nimic. Da, există un plot cu John Black care translatează dimensiuni(don’t ask) și reușește cumva să îl care după el pe Batman în diferite ipostaze, dar nu asta contează. Sunt câteva replici din partea personajelor care ne amintesc de lucruri din seria principală, dar nici asta nu prezintă interes. Banda este … un nod, un punct în care toate interpretările atribuite lui Batman se întâlnesc și sunt destul de succint studiate. Nu este cea mai subtilă poveste, dar este realizată cu mai multă grație decât The Club of Heroes și e cam la fel de densă, doar că mai puțin opacă(dacă are asta vreun sens).
Încă de pe treia pagină începem să aflăm despre Batman, chiar dacă el nu va apărea pentru încă opt. Îi găsim pe Dick Grayson și pe Joker…asta, Jasper drept membri ai organizației Planetary din Gotham. Relația dintre Joker și Batman este una interesantă și de multe ori se propune ideea cum că fără Batman nu ar exista nici Joker. Aparent așa e. Nici Dick Grayson nu mai este Robin/Nightwing, în mod normal sub tutela lui Bruce Wayne, aici probabil rămas orfan a devenit în cel mai bun caz un membru ineficient și timid al societății, în unul dintre cele mai rele și cum probabil se sugerează, un complexat sexual în absența figurii părintești a mentorului său. Oricum nu e tânărul competent și încrezător pe care îl găsim azi în DC.
Apoi o referință la eveniment important din istoria universului DC, destul de important și pentru poveste; anume Crisis on Infinite Earths. Este important pentru că evenimentul a adus împreună toate versiunile personajelor de la acea vreme, dar și pentru că Batman nu a fost foarte activ acolo, ceea ce m-a făcut să cred că nu o să apară aici.
Dar își apariția până la urmă…
Și ce apariție glorioasă este. Dar ceva nu e în regulă. Ține piept unei fete care ar putea să îl pulverizeze pe Superman și aruncă one-linere. Este Batmanul anilor 2000. Mult stil, puțină substanță, la fel ca întregul deceniu.
Se schimbă și îl găsim pe cel al lui Adam West. Prostuț, amuzant, respectuos și eficient într-un mod ciudat. Este un personaj născut într-o America speriată de pierderea valorilor morale, o Americă în care până și supereroii fictivi trebuie să fie reglementați și instituiți de guvern.
Urmează apoi opusul. Un Batman întunecat, masiv și violent. Exponentul unei generații care a crescut în umbra războaielor dar fără să le cunoască. O generație care a ajuns să canalizeze nevoia de agresiune către propria națiune.
Din o schimbare. De data acesta cel al lui Neal Adams. Este un Batman mai calm și mai uman, dar la fel de consumat de datoria sa ca și cel dinaintea sa.
Aici nenea Cassaday a făcut o mică greșeală. Dacă nu mă înșel centura nu a apărut decât câteva numere mai încolo.
O foarte scurtă, dar importantă apariție a primului Batman, a unuia care are mai multe în comun cu eroi din poveștile pulp decât cu supereroii printre care umblă astăzi. Un lucru foarte important este pistolul. S-a stabilit în mitologia personajului că Batman nu folosește arme. S-a adâncit mult simbolismul armei de foc, dar ideea de bază e că părinții i-au fost împușcați deci el rezolvă problemele fără să recurgă la asemenea mijloace. Cel de aici este lipsit de istorie, nu are origine, aceasta apărând la câteva luni după prima sa poveste, așă că nu există vreun motiv să nu se folosească de unul. Încă nu este Batman.
Iar în final…
The perfect Batman! Mai mult zeu decât om, mai mult demon decât înger. Este un protector înfiorător și totuși empatic, puternic și grațios. Este poziționat perfect în fața lunii, astrul nocturn radiind reverențios în spatele său. Că tot veni vorba despre lună, ea nu apare în interpretarea după Miller și în cea după Adams. Sunt curios de ce. Se găsesc la poli opuși, dar totuși egal depărtați de idealul protector, fiind obsedați de un concept abstract care își pierde valoarea când este lipsit de elementul uman? Sau sunt pur și simplu fazele lunii și este sugerată o ciclicitate?
În concluzie…este o bandă faină dacă îți place de Batman. Sunt sigur că cineva mai cultivat decât mine va putea extrage din diferitele interpretări esența epocilor în care au fost creați diferiții Batmen. Deasemenea se poate urmări și evoluția mediului atât stilistic cât și ideologic, tot pe baza exemplelor oferite de Ellis și Casaday, dar nu fără informații dobândite anterior. Este o bandă care reușește să concentreze o cantitate imensă de informație din cel care o citește, dar care oferă prea puțină. Totuși ca obiect de studiu este foarte folositoare.
