And that guy goes Fap! Fap!(intrare destul de lunguță)

recomandari si discutii infierbantate despre romane grafice

And that guy goes Fap! Fap!(intrare destul de lunguță)

Postby Engineered » 07 Jun 2010, 22:23

Image
Dacă te apuci cumva de citit benzi anglofone, mai devreme sau mai târziu, în general mai devreme, ajungi la Millar. Nu numai că a scris timp de vreo zece ani printre cele mai populare titluri din mainstreamul american, dar a și inspirat un întreg sector de filme și animații. Kick-Ass, Wanted, vreo două filme prin 2011 probabil, și-a băgat coada în Iron Man și a scris scenariul la o adaptare în două parți al primului volum din Ultimates. Și cam toate sunt populare.

Millar este un tip inteligent, cu ceva talent, la o vreme destul de prolific, cam prea plin de sine și care tocmai datorită aspectelor enumerate, a produs niște benzi groaznice. Omul își cunoaște interesul, știe unde stă banul și ce vrea poporul, motiv pentru care ar putea concura cu un senator roman la capitolul pâine și circ.

Și-a început cariera în benzi din lipsă de bani, abandonând facultatea din cauza morții părinților. Ajungând să scrie la 2000AD s-a împrietenit cu Morrison, scoțian și el, iar prietenia asta l-a purtat departe. Au scris titluri împreună la DC și la Marvel…mă rog, Morrison s-a folosit de numele său pentru a aduce în vizor ideile și scenariile lui Millar. Foarte mult succes n-au avut, Millar rămând câțiva ani să scrie la Swamp Thing, fără un succes comercial substanțial. Toate astea s-au schimbat când i s-a oferit ocazia să continue deja destul de populara serie ”The Authority” creată de Eliis și Hitch. Și perioada petrecută acolo împreună cu Quitley(pseudonimul lui Vincent Deighan, tot scoțian) i-a marcat crunt stilul. Am zis mai demult că s-ar putea ca Millar să fie un epigon al lui Miller. Au niște defecte similare și amândoi au migrat spre film, dar nu cred că a fost influența lui Millar atât de puternică. În schimb, pentru Ellis, nu pot fi mai sigur. La o analiză superficială, poveștile lui Warren Ellis sunt violente, anarhice, însă alerte și imense în proporții. Același lucru s-ar putea spune și despre cele ale lui Millar. Însă la Ellis, pe lângă dialogul mult superior și umorul mai natural, apare o oază de umanitate care lipsește la Millar. Acesta umple golul cu mai multă ură, angoase și testosteron. Iar lucrurile astea vând mult mai multe cărți.

Când a încetat să scrie alături de Morrison sau să fie propulsat de moștenirea unui creator mult mai talentat, Millar deja și-a făcut un nume și a început să lucreze cu o serie de artiști foarte buni. Hitch, McNiven, J.G. Jones, JRjr, Tommy Lee Edwards, toți nume puternice în industrie care doar și prin simpla menționare a numelui lor, cresc vâzările.

Cât despre stilul său…cândva a fost inventiv și witty. Acum scrie multe benzi high-concept, de parcă asta ar fi ceva bun. Dialogul său este lipsit de savoare și e mai sec decât recenziile mele, iar conflictele tinde să le rezolve în cele mai neinspirate moduri. Nu poate să își caracterizeze nuanțat personajele și deși unii îi iau apărarea argumentând că este o metodă de deconstrucție emulând dialogul lui Stan Lee(face palm)…um nu. Stan Lee trebuia să facă următoarele lucruri în 13 pagini: să explice ce dracu se întâmplă, să reactualizeze abilitățile personajelor și originea lor, schimbul de informație dintre personaje și să le prezinte în diferite ipostaze; făcea toate astea dând câte o voce diferită fiecărui personaj și umanizându-le, chiar dacă asta însemna să le prezinte numai în ipostaze emoționale extreme.

Cred că o să ilustrez pe benzile sale celelalte probleme pe care le am cu dânsul, așa că

Bottom 5 cele mai proaste benzi Millar

(mă rog, nu le-am citit pe toate și am auzit despre unele că ar fi mult mai proaste decât cele de aici, Unfunnies de exemplu)

5 Civil War (sau ”Motivul pentru care a scris Ellis `Black Summer` - uite încă o bandă despre care se merită să vorbesc ”)

Image

Civil War ca event nu a fost prost numai din cauza lui Millar. Lipsa de coordonare dintre editori(Bendis vrând să facă lucrurile în modul său, practic repovestind scene din Civil War, de exemplu) a purtat mare parte din vină. Civil War a eșuat din același motiv pentru care a eșuat și Final Crisis. Autorul principal nu a comunicat destul cu mai marii săi și/sau nu a reușit să își impună viziunea creativă. Desigur, Final Crisis este o poveste despre o apocalipsa metaficțională și reconstruirea prin acte simbolice a unui întreg univers, în timp ce Civil War este o tentativă inutilă de a comenta evoluția politicii externe americane de la WTC la Iraq. Nu că n-ar fi și asta ok în concept, dar cum titlul principal trebuie să fie mai mult o bandă de acțiune, comentariile politice au fost făcute cu cea mai mare lipsă de grație și respect pentru situația reală. Personaje caracterizate din topor, acțiuni schizoide și contradictorii, iar finalul…doamne! Cap oprit de TOȚI eroii de la WTC? For fuck’s sake. Mă doare neuronul. Totuși, ilustrațiile lui McNiven sunt pretty.

4- Kick-Ass(sau ”Fanboys, I can swing my bolloocks in your face and you will ask for more”)

Image

Singura virtute a benzii ăsteia este arta lui Romita. Are o energie viscerală cum puțini artiști dețin. Povestea este…habar n-am. Cred că se vrea o parodie a originii lui Spider-Man și în același timp a tipilor ăstora http://www.myspace.com/doktordiscord . Asta nu o face deconstructivă. Tragi-comicul postmodernist nu e condiție suficientă unei deconstrucții și nici neapărat necesară. Habar n-are dacă vrea să fie realistă sau nu, nu știe ce mesaj vrea să transmită, personajul principal nu suferă nicio transformare interioară, muuuult prea multe referințe culturale; dar nu asta mă deranjează. Nici chiar Hit-Girl oricât de obscen o fi tratamentul aplicat unei copile. Recunosc că este destul de egoist motivul pentru care mă enervează așa de mult banda, dar asta este: nu sunt Dave Lizewski. Dacă personajul acela ar trebui să fie un arhetip pentru fanii benzilor desenate mă întreb de ce dracu le mai scrie. Nu are pic de demnitate sau de umanitate. Este un pervers egocentric lipsit de empatie gata oricând să cadă pradă impulsurilor malahice. Și e un idiot. Până să îmi dau seama că Millar nu are de gând să îl îndrepte cumva, nu m-a deranjat așa de tare, dar după aia…pana mea! Unu la mână că autorul nu are pic de integritate artistică, iar doi că nu m-am simțit în viața mea atât de insultat de o bucată de hârtie.

3 Ultimates 1 – Superhuman(sau um…”them kiddies will surely fancy a drunk Iron Man and a Captain America that loves to kill Nazies”- pentru că știți, colecția Ultimate Marvel avea ca scop atragerea unei audiențe noi, mai tinere)

Image

Personajele sunt construite ca naiba. Tony Stark este practic un human-computer alimentat de alcool care nu ia nimic în serios și totuși ține în mână viața a mii de oameni. Și e un jerk, dar pentru că zice că s-ar putea ca într-o bună zi să moară, totul e ok. Steve Rogers este un ultraconservator bătăuș, dar pentru că are un scut cu A pe el și a recitat odată o poezie, trebuie să îl adorăm. Hank Pym, workaholic drogat. Pe Wasp habar n-am ce o face să fie om de știință…În schimb s-ar adapta foarte ușor într-un anumit district roșiatic. Fury e practic un plot device, iar Thor și Hulk…de ăștia doi îmi place. De Hulk/Banner pentru că este o masă de complexe și de frustrări, iar de Thor pentru că…(uimitor) este un personaj bun(chiar îl iert că e hipiot).

Dar astea treacă meargă…Motivul pentru care benzile mai recente ale lui Millar sunt aclamate, stă în grandoarea lor, în spectacolul oferit de brutalitatea ideilor sale. Și nu e nimic din asta în primele 4 numere. Foarte mult dialog insipid, foarte mult conturat un univers pe care deja îl cunoaștem, la construirea căruia chiar el a ajutat, iar Captain America este dezghețat de abia în al treilea număr. Este o poveste mult mai lentă decât are voie să fie și nici chiar arta lui Hitch nu o salvează.

Chiar și în arcul următor, Millar arată că nu poate să scrie pentru Hitch și aruncă câteva one-linere oribile, dar măcar acolo Thor distruge aproape de unul singur o flotă invadatoare.

2.Fantastic Four(sau ”I think that what this comic needs is a divorce and some titties”)

Image
De ce? Îl las pe domnul Mark Waid să vă explice.


Image



De ce? Îl las pe domnul Mark Waid să vă explice.



Fantastic Four al lui Millar e cam ca banda din colț. Doar că mult mai leneșă și mai lipsită de substanță. Și e plictisitoare ca naiba. Singura chestie la care a folosit banda asta a fost să îmi dau seama de ce unii îl compară pe Hitch cu Davis.

1. Wanted(sau ”Watchmen was about a blue guy with a big dong”)

Image

Millar nu este un scriitor. El nu face povești, nu creionează personaje, nu aprofundează teme și nu întrebuințează nicio formă de estetic. El este un cumul de tehnici, unele personale, dar în cea mai mare parte împrumutate de la colegii săi din 2000AD. Îi place să creeze situații exagerate, poate poate o fi ceva awesome pe acolo, îi place să facă paralele la diferite situații politice, are unele tentative de umor fizic și sumbru, dar cel mai important, îi place să inverseze roluri. Iar numai asta este Wanted. O oglindire superficială a universului și a poveștii din Watchmen în care fiecare tentativă de a pregăti o situație uimitoare rezultă într-o aberație(glonț tras de la două orașe îndepărtare?), în care replicile personajului principal sunt abrazive pentru scoarța mea cerebrală și în final(nu de alta dar devine prea lungă propoziția) în care referințele la celelalte benzi sunt singurele lucruri care apropie osmotic de calitate această risipire a talentului lui J.G. Jones.


Și acum, pentru a demonstra că nu sunt un ”hater” fac un efort supraomenesc și scot din pământ OPT(Millar nu merită tot podiumul) benzi bune scrise de domnul Mark Millar.

10. Aztek – The Ultimate Man

Image

E pe locul 10 din cauză că este foarte clar scrisă multișor de Morrison. Aceleași teme, aceeași grijă acordată personajului principal, techno-bâlba. În rest este o bandă bună, chiar dacă cu un pic cam mult text uneori. Este vorba despre Aztek, un soi de light-Batman care se aciuează într-un oraș violent și destul de ciudat. În același timp este un soi de Spider-man, un soi de Thor și un soi de Superman. Aztek este un amalgam de supereroi vechi și puri care se luptă cu răfăcători și antieroi ”moderni”. Ah și apare Joker ca David Bowie

9. Ultimate X-men

Image

Am citit primul volum cu câteva zile înainte să scriu chestia asta, spre a-mi forma o idee despre ea și iată că acum se găsește pe listă. Nu numai. Îmi propusesem să citesc numai primul număr și le-am citit pe toate șase din trade. Este exact ceea ce The Ultimates ar fi trebuit să fie. O carte extrem de rapidă, balls-to-the-wals non-stop extreme action. Și reușește să bage ceva comentarii politice nu foarte ofensive. Ca să vezi…

8. Ultimate 2 – Gods and Monsters

Image

Asta chiar îmi place. Singura problemă ar fi că trebuie citite primele douăsprezece numere. Și aproape că se merită. În fine. Ce avem aici este o poveste despre Thor. Thor fiind un hipiot cu un ciocan awesome în jurul căruia se crează culte. Este o poveste în primul rând despre credință și încredere. Pentru că vedeți voi, deși este foarte clar că în universul ”normal” că Thor e zeu, aici nu lucrurile nu mai stau așa. Pe parcursul poveștii apar din ce în ce mai multe dovezi cum că nenea Thor ar fi de fapt un maniac depresiv care a furat echipamente de ultimă generație și acum se poate teleporta, poate chema fulgere și e cam invincibil. Este cât de cât ambiguă și tratează frumușel ideea de ființă mitologică. Ah, lupta finală este awesome.

7. 1985

Image

Kick-Ass done right. Într-un fel. Este o poveste care se mișcă destul de lent și cu un final anticlimatic, plagiată un pic de la o poveste a lui Kurt Busiek. Dar…poveste plagiată de la Kurt Busiek, deci trebuie să fie bună. Și este. Are loc aparent în lumea reală, personajul principal este un puști obsedat de benzi desenate, alienat și cu părinții divorțați. Cred că este un pui de avatar al autorului. Și puștiul ăsta începe să vadă peste tot răufăcătorii universului Marvel. Desigur, scrisă fiind de Millar nu este în niciun caz o analiză psihologică a mentalului juvenil, pentru asta trebuie citit I Kill Giants, dar după al treilea număr devine chiar faină. Este o scrisoare de dragoste pentru benzile cu supereroi și într-un mod ciudat, la puritatea cu care vin acestea.

6. The Authority 13 – 29
Image
(asta e din numărul lui Morrison)
Cel mai bun număr este scris de Morrison și este un număr glorios. Dar și cele ale lui Millar sunt plăcute. Violează moștenirea lui Jack Kirby, dar nu mă deranjează așa de mult pentru că sunt un ingrat. Nu se ridică la nivelul benzii lui Ellis, personajele îi sunt unidimensionale și destul de plictisitoare, dar este o bandă foarte foarte foarte fun. Brutală până la grotesc, de acord, dar nu folosește niște personaje care reprezintă cu totul altceva, ci un soi de analoage construite după diferite arhetipuri. Asta este o bandă deconstructivă…deși nu face multe alte lucruri înafară de a-mi crea o poftă după un JLA al lui Morrison împreună cu Quitley.

5. Swamp Thing 140-171

Image

Swamp Thing al lui Lein a fost un soi de bandă horror.Din cauza vremurilor, doar un soi. A lui Moore deși grafică pe alocuri și aproape mereu întunecată aș zice că a fost o bandă…romantică(as in Eminescu)cu câteva elemente gotice. Și mai violentă. Însă este o operă mult prea fină și sensibilă pentru a o putea numi horror.

A lui Millar în schimb este ceea ce ne-am aștepta în momentul de față de la așa ceva. Confuză, sumbră, eterogenă în teme și inspirații, sângeroasă și destul de înfricoșătoare uneori. Personajul principal nu prea mai este Ză Ultimate God of the Earth, nu mai are prieteni, este pe fugă, iar vulnerabilitatea asta ajută. Arta e destul de slabă uneori, dar are și momente când e frumoasă și se potrivește.

Primele patru numere au fost scrisă împreună cu Morrison.

(unde dracu mai găsesc încă 4?)

4. Red Son

Image

Este un Elseworld, în cazul de față, povestea a ceea ce s-ar întâmpla dacă Superman ar fi aterizat prin Rusia stalinistă și nu în Kansas. Este istoria lumii, a ideologiilor sociale și a evoluției științei, toate suprapuse peste figuri mitice, chiar dacă într-o ordine haotică și cu nu foarte multă adâncime, oricum mai multă decât în mod normal într-o bandă desenată cu Superman. Iar finalul face referire la origniea originală a lui Superman.

Înafara prezentării inițiale a lui Lex Luthor, nu am ce comenta la banda asta. Este una dintre cele mai bune povești cu Superman. Punct. Personajele sunt toate scrise cu respect și decență, până și sistemul comunist este prezentat cu o doză de realism.

3. Chosen

Image

Același lucru ca 1985 doar că în loc de supereroi e cu Jesus și cu artă mai bună(Edwards e un artist bun, dar secțiunile din lumea reală arată … urât). Nu știu sigur de ce, dar îmi plac foarte mult poveștile cu teme biblice realizate cel puțin decent, iar asta este una dintre ele.
User avatar
Engineered
 
Posts: 353
Joined: 03 May 2010, 00:16

Return to Graphic novels

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 4 guests

cron