Bone

recomandari si discutii infierbantate despre romane grafice

Bone

Postby Engineered » 05 Aug 2010, 02:22

Nu știu cum sunteți voi, dar eu după ce o bună bucată de vreme am fost un gamer ahtiat, mi-am dezvoltat o reticență către fantasy. Singurele care mai îmi plac sunt fie cele deosebit de ciudate, fie cele puternic îngrădite în realitate, precum realismul magic(care între noi fie vorbă are mai multe în legătură din punct de vedere conceptual cu fantasticul decât cu fantasyul), în orice caz nu high fantasy sau sword and sorcery, genurile cel mai des exploatate. Și toate mi se par parodieri ale unei situații fantasy arhetipale. Dacă ar recunoaște asta și ar accepta acest fapt fundamental creației lor, nu aș avea o problemă, nici la stadiul incipient al narațiunii, mai ales în cazul în care nu și-ar consuma întreaga energie în a cosmetiza arhetipul, în a inventa noi rase și sisteme de vrăjitorie și limbi. Pentru că încercând să arate că ei au inventat roata tind să cadă pradă aceleiași formule narative simpliste, formulă care culmea, nu o împărtășesc cu originatorii tipului acesta de ficțiune; cel puțin nu în totalitate, pierzând astfel din originalitate.

Povestea începe cu cei trei frați Bone, trei...chestii albe cu nasul mare, alungați din orașul lor pentru isprăvile unuia dintre ei, care vrând să candideze pentru postul de primar, a reușit să strice la stomac toată populația respectivei localități. De abia scăpați de poteră, se trezesc rătăciți în mijlocul pustiului, iar după ce reușesc să își tragă un pic sufletul un nor, de lăcuste se abate asupra lor, separându-i . Fone Bone se trezește în Vale, un loc misterios și miraculos, deținător de climă proprie, un loc unde gândacii vorbesc și creaturi care cică ar semăna cu șobolani, țin dispute cu privire la felul de mâncare în care ar trebui să transforme diferite animăluțe ale pădurii. După ce își face oarece trai într-o pădurice, Fone o întâlnește pe Thorne, o fată care are grijă de bunica ei din mijlocul pădurii și nu după multă vreme, din diferite motive de securitate se mută în hanbarul celor două. Tot acolo își regăsește frații care au devenit sclavii bunicii, din motive nu foarte diferite de cele pentru care și-au început călătoria. Numărul creaturilor care mie nu mi se pare că ar semăna deloc cu niște șobolani crește, la fel și gradul lor de violență, iar după un atac care o forțează pe bunică să dezvăluie niște secrete, se mută într-un sătuc. De acolo lucurile o iau un pic razna, dar nu sunt foarte relevante pentru înțelegerea recenziei.

Bone este un fantasy plasat într-o lume construită nu foarte ambițios(primele 4 volume au loc în același sătuc sau pe lângă el), cu o istorie care interesează direct personajele și din nou, nu foarte vastă, deși sunt lupte epice și dinastii implicate. Povestea se poate suprapune destul de ușor peste cea din Star Wars, ceea ce nu e deloc un lucru rău după părerea mea, mai ales că participanții sunt destul de diferiți de cei din celebra sagă spațială. Iar până la urmă de asta Bone îmi place mult mai mult decât trei sferturi din jocurile sau filmele sau benzile ori cărțile fantasy pe care pun mâna. Prin simplitate, Bone poate să sublinieze tot ceea ce o separă de opus-ul lui Tolkien sau de prima trilogie a gâlcevei în cer. Nu aș spune totuși că umorul se numără obligatoriu printre ele. Este o bandă cu caracter parțial umoristic, dar acesta este expulzat destul de repede către personajele secudare și poveștile din fundal, în timp ce povestea din jurul personajelor principale devine mai întunecată și mai sumbră. The Great Cow Race și Dragonslayer au fost două bucăți satirice foarte amuzante care distrează pe seama a câtorva defecte fundamentale ale naturii umane, în special vanitatea și avariția.

Are personaje care reacționează organic la întâmplările la care iau parte și în care mă pot oglindi sau în rolul cărora pot vedea oameni pe care îi cunosc, ori dacă nu(și asta pentru că nu cunosc prea mulți oameni) cel puțin pot să îmi imaginez cum ar reacționa scoși din lumea benzii, motiv pentru care s-au putut face ceva spin-offs chiar bunicele. Dar dintre toate, cred că bunica, Thorne și Dragonul Roșu(care în cea mai mare parte a timpului e portocaliu) sunt cele mai interante. În primul rând pentru paralelele destul de bizare și poate un pic superficiale care se trasează față de câteva basme ale Fraților Grimm. Bunica are aceeași grandoare și este învăluită într-o aură de mister similară cu cea a lui Obi Wan sau Gandalf și cu toții știm că bătrâneii ăia sunt singurele lucruri interesante din toate poveștile alea două. Dar merge un pic mai departe decât cei doi, având o vulnerabilitate emoțională destul de bine ascunsă, dar ale cărei dezvăluiri sunt foarte emoționante, asta pe lângă alte câteva secrete. Dragonul arată ca o corcitură dintre un iepure și un câine, are o mutră mereu impasibilă și se comportă destul de des precum Cheshire Cat, însă toate fierătaniile sălbatice sunt terifiate de orice mică mișcare a sa.

Singura problemă cu banda asta este scriitura. Povestea în sine și modul cum se dezvăluie ar fi putut să fie mai organică, însă merge. Dialogul totuși, este dialogul acela nefinisat care cade de prea multe ori pradă pasajelor mult prea expozitive sau lipsite de conținut. Asemeni lui Matt Wagner, de atunci Jeff Smith a devenit un scriitor mai bun, după cum se vede în RASL, dar în Bone, ceva nu se așează bine, în cadență, în schimbul replicilor, fie din cauza unor cuvinte ”mari” dar din registre diferite. De aceea cred că mi-a plăcut mai mult varianta alb-negru, pentru că textul pare integrat mult mai bine ca element grafic. Iar până la urmă, dacă citești Bone, pentru asta o citești. Pentru că arată foarte bine. Are un stil curat, expresiv, care reușește să confere cumva coeziune unor personaje desenate în stiluri complet diferite, de la foarte cartoonish-ii frați Bone, la oamenii la fel de exagerați dar în moduri complet diferite și în final la unele animale destul de realistice în anatomie și proporții. În general amplasarea panourilor este destul de clasică, preferând să suprapună două panouri peste o imagine mare, la începutul fiecărui capitol și subțiind panourile, legându-le canalele două câte două când vine vorba ca două personaje să comunice prin vis.

Cel mai important lucru pe care l-a realizat Bone, pe lângă faptul că este o bandă chiar bună care l-a lansat pe Jeff Smith care este un desenator excelent, a fost să arate că te poți descurca și singur în lumea asta nemiloasă a benzii desenate. Jeff Smith și-a publicat singur opera, cu excepția câtorva numere sub Image. Fără să își umple paginile cu reclame, fără să fugă la o companie mare. Desigur, așa prefer eu să văd lucrurile. Poate DC și Marvel nu au vrut să aibă de aface cu creatorul premiat în multiple rânduri la Eisner și Harvey.

Concluzie? Bone e tare, e accesibilă, e pentru toate vârstele în sensul că dacă ești prea tânăr nu realizezi implicațiile sinistre ale unor acțiuni și ai personaje amuzante la care să te uiți. Are până și niște legături co Moby Dick pentru a satisface snobii de pe acolo.
User avatar
Engineered
 
Posts: 353
Joined: 03 May 2010, 00:16

Return to Graphic novels

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 2 guests

cron