Iancu Jianu

[Engineered]

Lettering și colortiul făcute destul de neprofesionist. Comic Sans! Suprinzător de ok în rest.

[IronMAN]

e românească? teme istorice?

[Engineered]

[Engineered]

Am primit în sfârșit albumul de bandă desenată românească Iancu Jianu, creat de Vali Ivan și publicat de Cartoon Press. Cam la trei săptămâni după ce am dat comanda. E varianta a cărei copertă nu e cartonată, pentru că sunt un zgârciob. Nu-mi dau seama dacă miroase în vreun fel pentru că am nasul înfundat. Știu că pentru unii asta este o parte importantă a experienței.

Iancu Jinu este o bandă desenată ce a fost inițial serializată în Jurnalul de Duminică, o pagină pe săptămână din câte înțeleg. Ținând că e realizat de un singur om și fără o armată de asistenți în spate, nu e ceva chiar impresionant, dar totuși e ceva demn de luat în seamă. Este prezentată drept o bandă istorică bazată pe romanul „Haiducul„ de Bucura Dumbravă. Chiar istorică nu-mi pare a fi, pentru că acțiunea este puternic romantizată, dar are loc în spațiul românesc, în timpul domniei fanariote, ceea ce mi se pare destul de interesant.

În mod paradoxal capitolul pentru care aveam cele mai mici așteptări, scriitura, este cel mai bun. Povestea este cumințică și nu foarte originală, dar ținând cont că a fost scrisă acum o sută de ani pot să trec asta cu vederea. Protagonistul este un tânăr boier care nemaiputând suferi abuzurile domnitorului din Fanar devine haiduc și se apucă de pedepsit nelegiuirile celor din poziții de putere, fie că sunt dregători sau chiar slujitori ai Domnului. Cucerește câteva inimi și intră în patul diferitelor femei care-i trec prin viață. La un moment-dat ajunge în ocnă, de unde evadează nu foarte greu profitând de beția și dorința de desfrâu a temnicierilor săi.

Spre finalul carierei sale de haiduc, Iancu este trădat, iar pentru a fi salvat de la execuția publică o domniță căreia oricum îi furase afecțiunea acceptă să îl ia de bărbat. Per total e o poveste normală de capă și spadă cu personaje simpliste și cu întorsăturile de situație obligatorii, dar nu foarte fericit realizate. Mai ales nu într-o colecție a cărei parcurgere cere în jur de zece-cincisprezece minute. Totuși, bănuiesc că fanii romanelor lui Dumas ar aprecia ceea ce se realizează aici.

Dialogul, deși nici el nu e foarte bine executat, pare că reproduce conversații între ființe umane, chiar dacă scrierea dialectică devine obositoare după o vreme. Mă așteptam să fie mai expozitiv, mai exclamatoriu, în orice caz mai forțat, cum am văzut prin destul de multe benzi europene recente. Că o fi rupt direct din carte, că o fi meritul domnului Ivan, asta nu știu sigur, dar partea de text e succintă și aproape eficientă. Totuși, cauza pasului foarte alert conversații sunt întrerupte la mijloc, iar multe tranziții între scene au loc foarte brusc. De obicei nu mă deranjează, dacă ați citit ceva de Morrison știți că se poate și mai rău, dar sunt locuri unde într-adevăr se putea face altfel și mult mai bine.

Iar apoi, sabia asta poate tăia pe ambele părți. Mă deranjează în benzile fantasy/sf prea multă expoziție, mai ales când iese din gura personajelor, pentru că anulează tocmai ceea ce mă atrage la gen: faptul că îmi acționează imaginația. Când povestea are loc într-un cadru real, astfel de eforturi din partea cititorului nu sunt indicate, iar informațiile oferite în banda de față sunt de-a dreptul minimale. Fac observația asta pentru viitor, în cazul de față publicul țintă fiind evident cel român, dar dacă se vrea o penetrare a pieței europene, trebuie oferite mai multe informații pentru cititorii care nu sunt familiarizați cu istoria României.

Și poate nu mi-aș face griji de așa ceva, dacă partea de grafică și-ar face treaba. Pe salonbd.ro se laudă detaliul vestimentar și arhitectural reprezentat în bandă, minioțizitatea cu care s-a documentat creatorul pentru a transpune cititorul în România secolului XIX. Ceea ce chiar dacă am avea o arhitectură plină de detalii și o vestimentație complexă, dacă societatea românească a vremii și-ar fi permis excesuri baroce demne de imortalizat, faptul că cea mai mare parte a benzii are loc în mediul rural sau forestier anulează aproape tot efortul depus în documentare.

Iar o alegere deloc inspirată a modului cum să fie detaliate personajele și locațiile nu ajută deloc. Înafara unor linii mult prea subțiri grafismul nu e rău per se. Anatomia e corectă, personajele nu se mișcă rigid, poate exagerat uneori. Însă faptul că s-a optat pentru utilizarea mult mai pronunțată a culorii în special pentru a completa desenul nu ajută deloc aspectului benzii. Contururile mult prea firave parcă lasă să se scurgă ceea ce ar trebui să cuprindă și fac ca prim-planul și decorul să se contopească în ceva deloc plăcut. Rănile, petele nu au deloc fizicalitate, nu par a face parte din desen ci adăugate după tipărire cu un marker. Dă un puternic aer de neprofesionalism benzii pentru că scot cititorul din experiență obligândul să asimileze informație imprecisă.

Amplasarea panourilor și alegerea scenelor îmi aduce cam mult cu înșiruirea unor cadre de film, în special excesul de panouri prim-plan-față sau gros-plan-față, care exagerează inutil încărcătura replicilor, uneori până la ridicol. Mie mi se pare că aduce cam mult cu un storyboard, artistului parcă fiindu-i frică nu numai să iasă din panouri, ori să abandoneze forma clasică, dar și să lucreze cu pagina, cu spațiul gol, cu diferite contururi de panouri, sau cu lipsa chiar cu lipsa acestora. Este un întreg vocabular de care se lipsește alegând abordarea asta. Recunosc, este o apreciere subieativă asta și sunt multe benzi care îmi plac foarte mult fără să evadeze din forma clasică a benzii, dar dat fiind subiectul, cred că ar fi ajutat, mai ales pentru a arăta de ce e povestea spusă sub forma unei benzi desenate și nu a unui film sau chiar a unui roman.

Am vorbit mai demult despre lettering și importanța lui. Într-o bandă desenată, cuvântul scris nu este cuvântul dintr-un roman. Aici, cuvântul este un element grafic, poate chiar mai mult decât lingvistic, iar forma sa este crucială nu numai esteticii benzii, dar și semnificației celor spuse. De aceea letteri/designeri precum Workman sau Todd Klein pot vinde o bandă. De aceea nu pot înțelege de ce s-a optat pentru Comic Sans ca font. E o formă urâtă și complet neserioasă pentru litere. Iar pe lângă asta, nici forma baloanelor nu e mai reușită, deloc lucrată, deloc optimizată, ele sunt trântite în pagină aproape fără nicio retușare și m-aș hazarda să zic că fără a fi gândite.

Acum, spre final, vreau să vorbesc despre un aspect care a oripilat o serie de cititori. În cuprinsul benzii au loc trei scene erotice. TREI. Și apar sfârcuri. Pentru că după cum știm, sexul a fost inventat de hipioți în anii 60. Mai deranjant din punctul ăsta de vedere, moralmente, a fost faptul că fiecare personaj feminin a fost desenat cu un decolteu enorm ce dezvăluia foarte lesne câte o pereche de nuri de mărimi impresioante. Parcă nu e foarte istoric. Mă rog, o fi o exagerare menită să sugereze condiția femeii în acea perioadă.

În încheiere trebuie să îmi sintentizez opinia nu foarte favorabilă lăsată de bandă. Are un aspect neprofesional, o poveste derivativă și nu a fost foarte distractivă, mai ales că ăsta este scopul ei ultim. Mă rog, am un coleg care a apreciat-o, dar omul râde la Garfield, deci părerile sale nu sunt de luat în seamă în ceea ce privește mediul ăsta. Păcat. Totuși, e mult mai greu să faci așa ceva decât pare, iar efortul și inițiativa trebuiesc apreciate.

[somnium_nox]

Sa nu uitam ca nenea haiducul e un asshole.

[Engineered]