Al dracului de ”fun„ , al dracului de eficientă. Densă fără a fi laborioasă, stabilește locusul lui Superman, personajele auxiliare, principalii antagoniști și relațiile dintre ei, statutul social al lui Clark Kent, istoria sa, atitudinea lui Superman față de Metropolis și locuitorii săi, totul spus alert, cu acțiune bine realizată și cuprinzând chiar multă narațiune. Îmi place tributul isteț de pe copertă la primul Action Comics, jocul de cuvinte din final, faptul că fiecare personaj are o voce. Îmi place atitudinea mai necizelată a protagonistului, energia sa, vigoarea pe care o emană, fiind credibil atât ca persoană, cât și ca viitorul zeu apolinic, lucru pe care nu cred că vreo poveste originară să-l fi reușit.
8/10--și în mod sigur o să citesc următorul număr.
Animal Man #1 (de Jeff Lemire și Travel Forman)
Culori plate. Skee!!! Jeff Lemire se folosește de câteva dintre tehnicile din Sweet Tooth, dar date fiind tematicile celor două povești nu mi se pare ceva nelalocul său, mai ales că sunt folosite nu chiar la fel și omul a demonstrat în repetate rânduri că sacoșa cu trucuri îi este deosebit de largă. Nu știu dacă pagina de text de la început a fost necesară, în ciuda obscurității personajului. Lemire știe să scrie familii, reușește să scrie oameni de diferite vârste într-un mod autentic, ceea ce îl face potrivit pentru seria de față, cu atât mai mult cu cât reușeșete să strecoare în dialog informație pertinentă, nu numai să creioneze relații. De asemenea înrămează destul de bine abilitățile și caracterul protagonistului și pune în mișcare o poveste care are mai multe în comun cu King decât cu Kirby. Secvența din vis a fost excelentă, ”creepy” și cu adevărat onirică, iar trecerile de la ceva un pic mai serios decât un family-sitcom, la o poveste de acțiune la ”holy shit what did I just read?” nu fac decât să sporească tensiunea din interiorul narațiunii.
8,5/10--O să citesc următorul număr? Evident.
Batgirl #1 (de Gail Simone și Adrian Syaf)
E ok. Cred. Prezintă bine, cred, trauma lui Barbara ca urmare a evenimentelor din The Killing Joke. Secventețele cu The Mirror erau foarte Geoff Johnsiene, iar Simone încearcă să îngrămădească procese psihologice, introduceri de noi răufăcători, relații interpersonale, acțiune, modul cum se simte Barbara din nou în costum, să facă din ochi la celelalte Bat-personaje, trei planuri narative și...chiar nu are talentul să facă toate astea într-un singur număr. Se simte îngrămădită, unele secvențe puțin grăbite, iar faptul că povestea nu e deosebit de inventivă nu ajută. Arta e și ea ok, dar...doamne ce urât e costumul proiectat de Lee.
6/10--Mă mai gândesc, dacă o să o continui.
Batwing (de Judd Winick și Ben Oliver)
Doamne ce colorit ciudat și în destul de multe locuri neplăcut. Liniile lui Oliver sunt în sine drăguțe, chiar dacă exagera cu panourile înclinate în secvențe care nu sunt de acțiune, dar aș putea trece peste asta dacă n-ar fi coloritul ăla care face totul să pară din tablă și înțepenește ciudat personajele. Ceea ce combinat cu mai devreme menționatele ”panouri nebune” crează o imagine deloc confortabilă. Povestea în sine e ok, chiar un pic interesantă și exotică cu un bine-venit element social, cu ”set-upuri” care nu-s doar ”set-upuri” ca la Johns, cu neliniarități în narațiune, însă știu că Africa nu e chiar cel mai divers continent, dar ar fi frumos să nu mai fie tratat ca un stat.
6,5/10 -- Cred că o continui, dar poate să mai aștepte.
Detective Comics #1 (de Tony Daniel)
Sunt foarte tulburat cu privire la banda asta. Daniel o desenează și scrie un pic mai bine decât înainte, dar asta nu înseamnă decât că s-a trecut de la: ”băi, sunt o mie de personaje într-un număr și niciunul nu se comportă coerent” la ”băi, ești plictisitor ca dracu și mai și plagiezi pe deasupra”. Faza e că a pătruns foarte puternic influența lui Miller aici, dar din două zone aproape opuse. Pe o parte e cea din Dark Knight Returns, pe de alta e violența și proza ridicolă din All Star Batman and Robin the Boy Wonder. Ceea...ce...nu...merge! Scenariul e idiot, monologurile lui Batman n-au savoare, violența e grețoasă, fură la greu imagini și chiar faza cu Batman urmărind Jokerul pentru o crimă pe care nu a comis-o a folosit-o Snyder acum două luni în perioada sa la Detective Comics, plus dezorientarea generală. Cu toate acestea e singura bandă care se simte organică, care se simte a banda desenată și nu a story-board. Face tranziții, pagini și secvențe interesante prin aranjarea panourilor și relațiile dintre lucrurile reprezentate, iar treburile astea au pentru mine un puternic impact imediat, mult mai mare decât calitatea grafismului în sine, acesta fiind motivul pentru care îi iubesc pe Miller, pe Steranko, pe Aja. Departe să fie Tony Daniel la degetul mic de la picior aproape de cei trei, însă mă tulbură că folosește procede care îmi plac într-o poveste atroce ca ilustrație și scenariu.
6,5/10-- NU!
