Berserk

[Engineered]

Pentru că am promis că o să vorbesc despre niște manga ”adevărate”!

M-am gândit să iau o pauză de la recenzii mai seriose și să vorbesc despre manga. Nu zic asta pentru că aș considera manga mai puțin importantă, ci pentru că evident o privesc complet greșit, nu ca un fenomen în sine ci ca un alt mod de a face benzi desenate, iar criticile sau laudele mele vor fi influențate de anumite preconcepții(cum ar fi o nevoie de autocenzură, densitate a narațiunii etc.). Nu mai știu sigur dacă Berserk sau Akira a fost ultima manga pe care am citit-o după care am început să citesc benzi occidentale, însă pentru mult timp nu m-am mai atins de ele. Până vara asta cred. Începem cu Berserk mulțumită unei aruncări de monezi.

Am discutat foarte scurt despre ea când am adus aminte de al său personaj principal într-o listă cu analogi ai Conan Barbarului. Berserk parcă a apărut în 1990, creată de Kentarō Miura și ca multe benzi japoneze foarte populare nu s-a terminat, fiind publicată chiar și acum, cu un posibil final într-un viitor nu știu sigur cât de apropiat. Sardonic aș zice că povestea este lungită artificial.


Acțiunea se desfășoară într-un tărâm foarte asemănător cu Europa, probabil prin Danemarca, în pragul Renașterii, tărâm care se confruntă cu tulburări politice, inchiziție, conflicte religioase, dar și cu o invazie din partea unei civilizații istorice asemănătoare cu cea indiană, Kushanii. Din loc în loc au loc incidente cu tentă supranaturală, însă în general rămân la scară mică. Câte un baron se metamorfozează într-un demon, câte un cult păgân se bucură în mod exagerat de plăcerile cărnii, sau pe lângă cu sătuc s-a aciuat o haită de monștri. Stilul în care este desenată bandă îi face un foarte mare serviciu, aproape tot ce nu este o față de personaj fiind foarte meticulos pus în pagină, conferind un sentiment ciudat de realism și de fizicalitate celor prezentate. Detalierea asta , când este aplicată armurii și armelor, sau chiar lui Guts însuși arată chinurile prin care trece și face ca luptele sale să aibă chiar mai mult impact.

Orașe pline de oameni, armate întregi cu soldați în armuri distincte și expresii variate, încăperi vaste logic decorate, toate astea fac întâmplările să aibă mai multă greutate, mai multă semnificație pentru că au loc într-o lume foarte reală. Dar Midland, cum este denumită regiunea în care se petrec mare parte din evenimente, este mult mai mult decât o țară medievală, este un arhetip construit din erori istorice, romantizări și degenerări ale evenimentelor ce au avut cu adevărat loc. De aceea ar putea părea chiar mai veridică decât una reprezentată cu maxim de fidelitate, pentru că nu corespunde tratatelor istorice ci subconștientului nostru colectiv. Tehnic așa se contruiesc aproape toate lumile fantasy bune, prin proiecții, însă invadat fiind de zeci de pseudo-Middle Earths absolut generice, un asemenea cadru bine construit este o oază de aer proaspăt și pare chiar o noutate.

Iar ceea ce e cu adevărat terifiant e că elementul supranatural apare ca materializare a dorințelor extreme, a trăirilor foarte puternice. Creaturile devin pedepse poetice sau binecuvântări amare ale unor zei misterioși. Monștrii sunt foarte freudieni, ca niște mase de simboluri falice și vaginale. Sunt reprezentări ale pornirilor primare, iar înfrângându-le se realizează o purificare și o transcedere a naturii umane.

În general, în lumea benzilor desenate s-au sedimentat trei moduri prin care să se continuie aventurile unui personaj, sau chiar ale unei lumi. Primul ar fi modelul franco-belgian de albume cu povești care urmăresc aceleași personaje, dar cu povești închise, de sine-stătătoare. Se putea uneori ca povestea dintr-un album să conducă la cea din altul, cum ar fi cazul lui Tintin în Le Secret de La Licorne și Le Trésor de Rackham le Rouge, dar legăturile sunt păstrate la nivel minimal. Apoi este modelul american, în special în ceea ce privește benzile cu supereroi, în care deși un titlu este publicat lunar, echipa care lucrează la el se schimbă, de obicei la concluzionarea unor arcuri narative. În ambele cazuri, lecturarea se poate face segmentat. Astfel, nu e nevoie să citești primul album din La Geste des Chevaliers Dragons pentru a înțelege acțiunea din al cincilea, sau să citești Daredevil sub Stan Lee și Kirby pentru a te putea bucura de glorioasa perioadă petrecută de Miller cu personajul, chiar dacă aceasta începe cu Daredevil #158. No homo. Nu numai atât, dar asta lasă personajele să fie reinterpretate, să se aprofundeze diferite teme să se lucreze sub alte genuri.

Cu manga(și banda englezească), treaba stă un pic alt fel. Chiar și în cazul artiștilor a căror muncă este vastă și cuprinde un număr însemnat de creații originale, acestea tot sunt strânse în aproape zece volume(care se citesc mai repede decât Watchmen, dar asta e partea a doua). Și aproape toți au câte un opus continuu care le mănâncă ani, poate chiar decenii întregi din viață. Și este imposibil ca într-o perioadă atât de lungă stilul unui autor să nu sufere transformări, perspectiva asupra lumii și asupra propriei creații să nu se maturizeze. De aceea e interesant de urmărit structura arcurilor din asemenea benzi, iar Berserk este un foarte bun studiu de caz.

Berserk începe in medias res cu Black Swordsman și Guardians of Desire, unde îl întâlnim prima dată pe Guts. Guts e un războinic masiv, întunecat, cu o proteză metalică în loc de mână care cară după dânsul o imensă sabie numai bună pentru a face kebab din apostolii demonici și ciudat de nestereotipic în ciuda trăsăturilor tocmai menționate. Parte mulțumită stilului în care este desenată bandă pentru că face să se vadă efortum depus în mânuirea armei și includerea altor detalii care fac totul să se simtă mai puțin fals, iar parte din cauză că atitudinea sa nu pare o poză, ca în cazul multor antieroi. Discursul îi este de aceeași imbecilitate în diegeza sa, ca în cazul altor celebri eroi întunecați, însă mizantropia nu îi este simulată. Iar violența pe care este capabil să o provoace și chinul la care e dispus să se supună demonstrează asta.

În Golden Age, cea mai bună parte a benzii și cea care a fost transformată într-o animație, găsim începutul poveștii. Urmărim traseul vieții lui Guts de la nașterea sa dintr-un cadavru și adopția de către o trupă de mercenari până la evenimentele cataclismice care l-au transformat în războinicul nemilos din celelalte părți ale benzi. Încă de mic Guts a fost supus unor numeroase abuzuri, atât fizice cât și sexuale, obligat să lupte cot la cot cu ceilalți lefegii. Se răzbună pe cei care i-au distrus viața, fuge și se alătură unei trupe similare, doar că la rândul ei compusă din adolescenți. Își petrece tinerețea acolo, fiind din start un luptător bun devine apreciat de ceilalți, ceva la care nu se aștepta și începe să semene cu un om. Dezvoltă o relație interesantă cu Griffith, distantul și prodigiosul lor lider, se îndrăgostește, ajută la transformatul micii lor găști într-o armată oficială, iar Griffith devine conducătorul militar al Midlandului. Guts considerând că e timpul să își urmeze propriile vise, se face că pleacă, Griffith înnebunește, încearcă să violeze fiica regelui, este aruncat în închisoare și schingiut, iar câteva capitole mai departe își sacrifică toți supușii pentru a deveni un zeu întunecat. Partea asta a benzii aduce cel mai puțin cu o manga shoenen clasică, elementul supranatural fiind aproape neexistent până aproape de sfârșit când izbucnește apocaliptic, dar parcă așteptat. Iar evenimentele clar nerealiste de pe parcurs poartă în ele un sâmbure de probabilitate. Până la un punct, cel puțin. E un sentiment clar de evoluție, foarte sensibilă, ce permează partea asta a benzii. Se simte cum se clădește armata, cum Guts se deschide și cum personajele cresc, atât fizic cât și emoțional. Pentru cea mai mare parte violența și sexualitatea rămân cu puțin sub absolut obscen și grotesc, poate chiar mai jos, acolo unde ar trebui să fie. Și toată istorie conferită aici adâncește cele ce s-au petrecut în poveștile de până acum.

Din Retributions lucrurile încep să se schimbe și nu tocmai în bine. Violența și sexualitatea devin chiar mai exagerate, ceva prea mult chiar, iar multe dintre evenimente nu se simt în regulă. Guts strânge în jurul lui o gașcă de prieteni și ajunge din nou la personalitatea sa din Golden Age, ceva mai matur, mai încercat, așa cum demonstrează și părul său albit prematur.
Însă relațiile pe care le dezvoltă cu mica sa trupă de năzdrăvani se simt prea artificiale, mai ales că unii parcă nici nu au ce căuta în foarte faina și matura lume concepută de Kentarō Miura. Sunt introduse mult prea multe elemente de magie, care nu mai sunt la fel de ambigue și de psihologice ca cele de până acum. Se pune problema acumulării unor artefacte magice, Guts căpătă un mod de berserk în care își pierde controlul și singurul lucru care pare să-l oprească este iubirea. Apare misteriosul călăreț care ajută personajele principale și știe lucruri pe care ceilalți nu le cunosc, ce vine și salvează din când în când situația lasând replici expozitive suspect de lipsite de conținut. Devine mult prea mult ca un shoen doar că având mult mai multe țâțe și mațe revărsate, iar sincer, de la o vreme, chestiile astea nu mi se mai par la fel de interesante.

Hawk of the Millenium mută perspectiva pe un Griffith renăscut și întrupat, pe eforturile sale de a căpăta frâile regatului spre a crea o nouă societate. E interesant de văzut cum apoteozarea i-a amplificat trăsăturile, însă e o lipsă, evident intenționată, de dramă și tensiune care nu face o poveste prea acaparantă. Între timp Guts se ia la trântă cu câte un apostol încercând să vindece mintea îndobitocită a femeii pe care o iubește și într-un final pleacă pe mare. Conflictul, nu foarte evident, cu Imperiul Kushan devine un război în toată regula, mai ales că liderul este și el un apostol a cărui viață este simetrică cu a lui Griffith. Partea asta se termină cu amalgamarea tuturor păturilor realității într-una singură, rezultând în creaturi mitologice de diferite origini făcându-și apariția și mai important, nașterea unui fel de utopii, ceea ce ar fi de-a dreptul spectaculos, dacă imaginile superbe nu ar fi acompaniate de un text care să ne explice ce se întâmplă și cât de mirobolant e totul, lucru care strică efectul.

După care nu se mai întâmplă multe lucruri interesante și nici nu cred că se va mai întâmpla, tonul benzii degenerând prea mult față de cel din Golden Age sau chiar Black Swordsman.

Banda are o încărcătură tematică destul de grea și nu la fel de evidentă ca în alte părți. Pe lângă aspectul determinismului, ajutat foarte mult de artă, își face loc tema famliei, sau mai degrabă a lipsei uneia, dar apar și niște dualități sau mai degrabă simetrii, unele destul de drăguțe. Cea mai evidentă ar fi cea dintre Guts și Griffith. Unul este carismatic, agil, suplu și grațios, celălalt este violent, frust, brutal însă având o noblețe sălbatică. Iar relația dintre cei doi e motorul din spatele întregii serii. Adâncește personajul lui Guts atunci când nu știm nimic despre el, doar că e în căutare de răzbunare, iar apoi îi oferă un contrapunct. E antagonismul destul de clasic în poveștile japoneze, doar că din cauza contextului și al umorului mult subjugat pare ceva mai original, chiar proaspăt.

Se stabilește între cei doi un raport ceva mai subtil decât cel dintre optimism și pesimism, sub diferitele forme în care este atât de des întâlnit. E conflictul dintre voință și destin, aproape la fel de liber utilizat, însă bine executat. Orice realizare a lui Guts vine prin efort și muncă asiduă, în timp ce în cazul lui Griffith prin talent natural și întradevăr, parcă prin predestinare. Iar în momentul în care Griffith devine o fință supranaturală, un zeu, responsabil de păstrarea unui plan ceresc, Guts i se împotrivește, luptând efectiv împotriva sorții și chiar înfrânt, perseverează.

Într-o oarecare măsură, multe dintre personaje își depășesc limitele umane, însă cele mai multe cedându-și voința în schimbul unui trup teribil, o metamorfoză ironică realizată prin transformarea în carne a patimilor și dorințelor cele mai ascunse. Guts de asemenea devine ceva mai mult decât un simplu om, abandonând pentru o vreme empatia și prietenia și nevoia de căldura altui suflet. Însă el nu realizează un sacrificiu, pentru că nu-și pune nici mintea nici trupul drept ofrandă. Alege doar să își suprime, până aproape de atrofiere natura socială, acceptând în schimb un sadism ce vine odată cu izolarea. Doar că această schimbare nu este ireversibilă, așa cum o demonstrează Retribution.

Ce teme mai are banda asta? De contopirea imaginarului și psihologicului cu natura și materialul parcă am zis. De faptul că religia, de orice fel, e rea și interpretează greșit dorințele unei divinități străine și posibil crude nu cred că am zis, dar nu sunt foarte multe de spus. E destul de explicit. Cam totul e explict în banda asta și nu e foarte distractiv să vorbesc despre ea.

Îmi place că deși se lasă pradă formulei unui shoen, subvertește într-o oarecare măsură clișeele genului prin ambiguitatea personajelor, chiar dacă nu e foarte bine susținută spre final. Tot pe acolo, Guts se potrivește perfect cu anumite stereotipuri de personaje secundare, e mare, e întunecat, are o proteză în locul unei mâini, cu excepția săbiei supradimensionate care aici e mult mai mult decât o alegere stilistică fiind fundamentală personajului, însă din cauza originii sale foarte atent lucrate, lucrurile au evoluat parcă natural.

În încheiere…tematic și structural, Berserk e mult mai mult o bandă shoen, doar că ceva mai adâncă și mult mai abundentă în conținut adult. Doar că nu mereu matur. Până la un anumit punct e o lectură interesantă, însă după o vreme se dărâmă sub propria povară.

[kjaskar]

userul pe care il folosesc este bin Berserk, in prima varianta a anime-ului asa era tradus numele personajului feminin (in manga si in veriuni mai noi ale traducerii animeului am vazut ca acum este scris Cashka sau ceva de genul)
O sa revin si eu cu pareri atat despre animeul si Manga care m-au marcat cat si despre review-ul tau.
Keep Up the good work!

PS: stiu ca am promis ca postez si eu niste liste si alea alea, dar am foarte mult de munca in ultima vreme si tot ce mai apuc este doar sa mai citesc ceva de pe blog/forum

[IronMAN]

la capitolul citit și eu mă chinui să țin pasul cu alin

[kjaskar]

Revin cu cateva scurte precizari.
De acord cu Engineered, Manga asta merita citita cam pana se termina cel de-al 3-lea arc principal. Dupa Retributions incolo, o da in balarii mari, cred ca Aici ar fi avut nevoie poate de un autor/scenarist nou care sa insufle ceva viata benzii... mie unul mi s-a parut ca a terminat ideile cel actual.
Legat de violenta (Gutts taie capul unui adversar cu cal cu tot sau violurile in grup) mie unul mi s-a parut ca se potriveau atmosferei pe care a construit-o banda asta (este un fel de Darkest Dark Ages), o vreme in care Autoritarea conducatoare traia in lux pe spinarea unei majoritati chinuite de razbioaie, molimi si de saracie in general. O vreme in care daca doreai sa te ridici (ca si conditie) trebuia sa pui mana pe o arma si sa iti construiesti norocul in viata.

Per total mi s-a parut o banda foarte interesanta si care nu ar trebui ratata.
Daca ai citit si Gantz astept cu interes review si la ala.
Daca nu, start reading!!!

[Engineered]

[kjaskar]

Nu ma dezamagesti, stai linistit.
Ca si in cazul Berserk-ului am vazut ai intai anime-ul (care mi-a placut, desi are un destul de slow start). Am citit manga sa vad in cotro se indreapta actiunea, eram curios. Din nou, a fost ok pana la ultimul arc al povestii (cel mai recent, care a da-o in balarii).
Nu mai tin minte exact ce anume cuprindea primul volum. As putea spune ce mi-a placut la el insa degeneram discutia de la Berserk Desi nu stiu ce s-ar mai putea spune dupa un review atat de amanunti ca al tau

[Neko]

Eeeeeh, am ajuns si eu in sfarsit la penultimul capitol publicat din Berserk (pe ultimul nu l-am mai citit pentru ca am zis sa mai am ce citi cand mai apar capitole, nu tot 2-3 pagini asa... sa aibe povestea sens).
Nu stiu, eu una sunt acum la sfarsit mai interesata de poveste mai mult decat oricand, mi se pare ca autorul a reusit sa se reinventeze introducand personajele intr-o cu totul alta lumina decat pana acum si chair daca inainte cand isi facea aparitia prin manga Griffith, dupa tradarea aceea urata, eu una faceam foarte urat si scoteam fum pe nari ca si Gutts dealtfel, acum face mangaka asta ce face si parca mi-e drag, fir-ar sa fie, si imi sunt dragi si cei ce ii urmeaza si mi-e groaza de o viitoare confruntare intre echipa lui Gutts si armata lui Griffith (sau cel putin o parte din ea). Dar pana una alta e bine deocamdata ca nu au de-a face unii cu altii. Oricum, sunt insetata de sange cand vine vorba de o noua confruntare intre Gutts si Zodd. Sunt curioasa cine ar castiga de data aceasta, daca Gutts ar putea face fata armurii fara nici un ajutor.
Am observat ca au fost discutii si despre cat de sangeros este manga-ul si toate astea. recunosc ca sunt unele parti unde sunt un pic exagerate, bineinteles cu precadere in partile in care demonii isi fac de cap si violeaza, casapesc, se deformeaza, etc. Dar lasand demonii de-o parte, daca stam si ne gandim, in evul mediu se intamplau multe chestii ce se vad prin manga si omul de rand era obisnuit sa vada oameni spanzurati si mancati de corbi, biciuiti, torturati in cele mai teribile moduri posibile. Iar dupa toate acestea trupurile neinsufletite le stateau cateva zile sau pana nu mai era carne pe ele intr-un loc public, la vederea tuturor, a nobililor, taranilor, copiiilor... Ca sa nu spun cum aratau campurile de lupta. Eu zic ca lasand de-o parte elementul fantastic din manga, acolo este descrisa realitatea acelor vremuri. Nu stiai niciodata cine iti poate face rau daca faci naveta intre sate/cetati si cum poti fi omorat/chinuit.

[Engineered]

[Neko]

Eh, acuma... El prezinta lucrurile asa cum sunt, pe cand ceilalti autori cenzureaza realitatea. E ca si chestia aceea ca tipele nu vor sa admita ca atunci cand merg al baie nu fac niciodata no 2. Sau poate eu sunt prea obisnuita sa vad genul acela de lucruri si nu ma mai afecteaza. Am imunitate!

[Engineered]